2017 – EVOLUȚIE

zona_de_confort_vs_zona_magica

 

La finalul fiecărui an, îmi place să fac un bilanț. Fiecare an din existența mea a fost marcat de ceva anume. Și nu știu dacă le-am dat nume anilor de până acum, dar cred că 2017 se încadrează cel mai bine în categoria anilor care SPUN mai mult despre tine, decât alți ani.

În primul rând, este un an al transformărilor. Am oscilat destul de mult dacă să-l numesc an al încercarilor sau an al experiențelor, sau an al lecțiilor de viață. Nu cred că este diferit de alți decât prin faptul că m-a plasat într-o altă zonă geografică, cu alte culturi în jurul meu și cu altfel de oameni. Experiențele avute au fost la limite extreme, ceea ce mă face să cred ca în LUME, ORIUNDE, există aceleași tipare și că umanitatea, pretutindeni, se îndreaptă spre colaps, dacă nu ne vom învăța lecțiile.

Ca în fiecare an, am făcut lucruri noi și complet incredibile și am trait la fel, cu garda sus, la standardele mele, o viață de care mă bucur. Pentru că am fost și sunt produsul propriilor mele decizii, momentele cele mai cumplite din anul 2017 l-am trecut cu bine, asumându-mi deciziile pe care le-am luat și tot ceea ce a derivat din acestea.

Anii sunt marcați nu doar de experiențe, ci și de oameni. Sunt oameni minunați pe care i-am întâlnit în parcursul meu, precum și oameni care m-au rănit, la polul opus. Încă am o grămăjoară considerabilă de omuleți frumoși care-mi populează sufletul. Și pentru asta, le mulțumesc.

Dacă există două tipuri de oameni pe care i-aș recomanda să îi vizitați, la finele unui an, aceștia ar fi : psihologul și astrologul. Psihologul ca să vă ajute să întelegeți transformarea de care ați avut parte în anul cu pricina iar astrologul- deși nu credeam în necesitatea de a-l frecventa- să înțelegeți niște elemente care țin de Univers și de tendințele unor planete care se aliniază într-un anume fel. Există niște energii pe care nu le înțelegem și de care, dacă am fi conștienti, am fi feriți câte puțin de elemente care ne pot lua prin surprindere.

Anul evoluției este anul cu cele mai multe încercări. E drept, planetele nu erau așezate cum trebuie. Dar dincolo de asta, provocările pe care le primim în viață sunt, constant, despre capacitatea noastră de a trece praguri și de  a ne plasa pe un alt nivel, la finele anului.

Calendaristic vorbind trecerea de pe data de 31 Decembrie la data de 1 Ianuarie se face într-o singură noapte. Petrecută cu fast, sau nu, ea are o singură semnificație : se încheie un an, începe unul nou.

Faptul că ne simțim sau nu pregătiți pentru ceva nou ține doar de alegerile pe care le facem :

Sunt experiențe care trebuie să se încheie, sunt povești pe care trebuie să le părăsim, sunt oameni pe care trebuie să îi lăsăm să plece, pentru că sunt toxici și pentru că nu ne-ar ajuta cu nimic să îi ținem în viața noastră.

De obicei tocmai acestea sunt elementele care ne țin captivi în viața noastră. Imposibilitatea de a ne maturiza și de a face schimbări majore. Pentru că schimbarea atrage după sine lipsa confortului.

EVOLUȚIA nu are cum să se întâmple în absența ridicării barierelor și îmbrătișarea oportunităților care pot apărea. Dar și în îmbrățisarea provocărilor care pot apărea. Anul 2017 mi-a demonstrat că există o incredibilă capacitate de reinventare a fiecăruia dintre noi. Și că, oricum ar fi, Universul crează posibilități nelimitate pentru cei care au în viață un scop și sunt dispuși să lupte pentru el.

Anul 2017 este despre multă luptă. Despre eșecuri și despre situații limită. Despre elemente incredibile și despre zile în care speranța era doar o noțiune din cărți.

Dar tot acest an, 2017, mi-a arătat și demonstrat zilnic, oră de oră, că, atunci când valorile care îți gravează viața sunt EMINAMENTE BUNE, în final, viața îți arată că există oameni care cred la fel ca tine și care au aceleași valori.

Până la urmă, EVOLUȚIA fiecăruia dintre noi este atent conturată de rezultatul pe care fiecare îl vede în existența sa dar și în existența celorlalți.

Vă doresc să găsiți pluterea necesară să plasați fiecare AN din viața voastră în sertarul corect. Să îi puneți titlul corect și să îl păstrați, înrămat, în amintire.

Dacă, la finalul fiecărui an, sunteți mulțumiți de împlinirile pe care le-ați avut sau doar de simpla bună cooperare cu tot ceea ce vi s-a întâmplat, înseamnă că ați făcut tot posibilul să EVOLUAȚI.

Iar Evoluția nu este altceva decât PROGRES.

Iar fără progres, nu avem posibilitatea de ajunge pe culmile cele mai înalte ale posibilităților noastre individuale !

La mulți ani !

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s