1 Decembrie.

1-decembrie

1 Decembrie 2017

 

Ziua țării mele. O țară pierdută undeva, nici nu știu unde…

O spun cu mândrie, aici, în Canada: sunt româncă! Asta nu înseamnă că încerc să epatez….

Am cunoscut mulți români plecați din Ro cu mulți ani înainte să plec eu însămi din țara mea. Deși circumstanțele mele au fost diferite, procesul de emigrare este același. Și este o realitate cruntă a României mele de astăzi….de aproape sau poate și mai bine de 20 de ani…

Un proces lung, uneori cu succes pentru unii, pentru alții mai puțin, emigrarea are părți extrem de negative pentru România. Pentru mine, pasul făcut a venit în urma unor decizii personale, fără să fie legat în niciun fel de dorința de a părăsi România, deși de multe ori fusese amenințată țara mea….

Din România, celelalte țări se văd într-un anume fel. Ajuns acolo, îți dai seama că ecuația umanității e aceeași peste tot în lume….trădarea nu are nume diferit, corupția există peste tot în lume, diferă doar procentajul, iar superficialitatea și ignoranța caracterizează și alte popoare, nu doar poporul român de care ne plângem. Cam acestea erau elementele care mă dureau mult când eram în țară…… și  realitatea sumbră pe care am văzut-o în Educație și Sănătate, ca elemente deosebit de importante pentru existența umană. Aceste câteva sisteme care nu vor ajunge să se repună pe picioare în România fără investiții și restructurări majore. Și, fără să mint, cred că ne vor lua cel puțin vreo câteva sute de ani să putem avea ce alte țări au….

Din Canada, la aproape 2 ani, România se vede în același punct…..urmăresc atent peisajul politic, deși am fost și sunt apolitică, urmăresc presa locală, regională și națională din România. Unor știri nu le duc dorul, cum nu le duceam dorul nici în țară…. Din presa internațională afli mai curând despre marșuri și inițiativele poporului român decât despre realizările pe care România le-ar dobândi. Probabil că nici nu sunt prea multe de aflat. Mi-e drag și mi se rupe inima totodată când văd că există oameni cu inițiative, care vor să schimbe ceva. Și mă văd și pe mine acolo, în stradă, strigând. Mulți ani am făcut-o răzvrătindu-mă amarnic de una singură prin țară, în diverse locuri pe unde am poposit. Fără folos….

Scriam acum 2 ani, la plecare, lăsând în urma rațiunea mea de a fi, radio-ul și tv, că mă doare țara mea. Încă mă doare. Fizic sunt în Canada. Nu știu dacă voi putea să cuceresc lumea de aici, dar știu că mă implic încă în orice proiect care ține de educație în Ro….am oameni care îmi scriu și care îmi cer analize, sunt în contact cu multe proiecte pe educație și voluntariat sau pe sectorul social din țară…încerc să trăiesc pe două fusuri orare diferite și să nu dezamăgesc. Aș vrea să cred că am putea schimba ceva în bine în ȚARA MEA. Contribuția mea a fost infimă dar mă gândesc cu drag că am făcut mereu tot ce mi-a stat în putință să trasez o linie pe acolo pe unde am trecut, fie că a fost vorba de mass-media sau de școlile unde elevii mei au fost prezenți la orele ținute de mine…

Oricâte elemente pozitive aș întâlni în lume, mereu voi trăi cu părerea de rău că în țara mea am fost un străin. România este o rană deschisă și mi-ar plăcea, desigur, să pot schimba bandajele de care are nevoie. Să atenuez dureri sau să sting lacrimile unui copil care-și plânge dorul de părinți. Realitatea emigrării a lăsat urme adânci în societatea românească, mai mult decât incertitudinea viitorului sau incapacitatea economică și chiar deteriorarea sistemelor de Educație și Sănătate.

Între ignoranța unora din țară, mai ales cea a clasei politice și inițiativele unui grup de Români de calitate, se regăsesc milioane de români care au plecat din țară. 1 Decembrie este dureros pentru noi. Am abdicat și eșuat în martirismul necesar ca să mai facem vreo schimbare semnificativă în România lăsând totul pe umerii celor care mai preiau, astăzi, inițiative. Nici de departe nu ne este prea bine : uneori ne pizmuim între noi fără să mai știm că vorbim aceeași limbă. Ca și cum România ne-a dezbinat, în depărtări, în loc să ne unească. Și mi-e greu să recunosc acest lucru, aici, în auzul românilor de acasă.

Iar apoi, după ce vezi alte structuri societale, prin alte țări, în funcție de gradul lor de dezvoltare, ți-e imposibil să crezi că schimbarea de care România are nevoie poate fi realizată. Sunt multe de spus și am inima cam grea. Este aproape miezul nopții în căsuța mea canadiană. Mi-e dor de Iași. Rar, foarte rar. Dar mi-e dor.

Ce îi doresc României ?

Îi doresc României ….însănătoșire grabnică ! Eu te port sănătoasă în suflet, așa cum ai fost în anii copilăriei mele. Cum ai fost și mai apoi, când mergeam cu mult drag la școală. Am crezut în tine mult, mult de tot ! Am fost formată acolo, pe băncile de la Universitatea Cuza. Mi-e imposibil să te reneg ! Așa că te-am luat peste tot prin lumea asta și m-am mândrit că, așa aprigă cum ai fost, ai știut să mă formezi pentru un viitor…oricare ar fi acel viitor.

CINE SUNT AZI se datorează cumva, și lucrurilor teribile pe care le-ai înfăptuit. Nu ai fost o mamă prea bună…n-ai făcut nimic să mă lași să cresc mai mult în brațele tale. M-ai cam avortat la un moment dat. Dar eu nu te reneg….

 

Îți doresc doar să înveți pe viitor să nu îți înstrăinezi progeniturile. Poate așa, vei înflori iar !

 

La mulți ani, români!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s