The white shirt.

Tocmai terminasem facultatea în 2007. Acuș se împlinesc 10 ani de când mi-am terminat prima facultate. Plecasem de la o instituție de media din Iași, după ce fusesem fidelă principiilor mele, începusem de curând să lucrez la Radio Iași. Dar începutul era greu și doar matinalul realizat pe vremea aceea de luni până vineri, de la 6-10, nu îmi asigura, în termeni financiari, sustenabilitatea în orașul teilor. Mama mă ținuse din scurt să mă întorc în Deva după absolvire, dar eu îi spusesem că am mai multe oportunități în Iași, în plus, orașul mă prinsese după 4 ani de studenție. Aveam și o mare iubire care mă ținea acolo pe vremea aceea, așa că, mi-am zis că va trebui să îmi mai găsesc un job ca să mă pot descurca financiar. Ai mei nu îmi mai trimiteau niciun ban din chiar a doua zi după susținerea licenței, ca să mă oblige să mă întorc în Deva. Și ca să mă învețe ce înseamnă responsabilitatea unei vieți asumate, pe de-a-ntregul. Am acceptat provocarea.
După 4 luni muncite pe brânci cu două joburi, ajunsesem la Radio Iași. Încă aveam de urmat un an din a doua facultate, dar banii erau insuficienți. Și mergeam la inerviuri cum te speli pe dinți, după cum spunea Petronela Andries, pe vremea respectivă. Aveam însă, o mare problemă: de abia ieșită de pe băncile unei facultăți făcute cu fasole și cartofi, nu aveam deloc haine de interviu. Primul salariu din noiembrie 2007 s-a dus tot pe chirie, transport, mâncare, etc. Câștigam puțin la radio pe vremea aceea, chiar dacă știu oameni care mă suspectau în a fi bogată. Era pe Lăpușneanu un magazin, AD-HOC. Țin minte că mi-am zis că TREBUIE să cumpăr musai o cămașa albă, să merg la interviuri. Un sacou de împrumut aveam mereu, precum și o pereche de pantaloni negri, la dungă, cu dungulițe albe, și ei căpătați de la Oana Geantau Tutu, cea care m-a cam îmbrăcat pe vremea studenției. Aveam fix 10 lei buget pentru cămașa albă de interviuri. AD-HOC era un magazin cu prețuri faine, mocangeli, atunci când erau reduceri. Exact la 10 lei am găsit o cămașă pe care am purtat-o mai apoi ani de zile la multe interviuri. Mâneci trei-sfert, simplă, cu nasturi ieftini. Primul interviu îmbrăcată așa a fost un interviu în urma căruia nu am luat jobul, dar știu că mă simțeam atât de încrezătoare și credeam 100% în puterea cămășii respective! Era cămașa de 10 lei cumpărată de MINE, din primul meu salariu muncit cu sârg, cu trezit la ora 4 am și cu bani drămuiți pentru toate cheltuielile unei case…..

10 ani mai târziu, în Edmonton, CANADA.
Lupta cu un sistem diferit din toate punctele de vedere. Renasc la 32 de ani, în 2 sacouri luate din România, 2 perechi de pantaloni la dungă, nicio cămașă albă, îndesate toate în cele 3 bagaje pe care le-am putut lua la cală pe 2.02.2016, ziua în care am părăsit țara. Aveam destule haine acasă, în România. Rătăcite, însă, în țară. A trebuit să drămuiesc foarte bine ce iau cu mine și ce nu într-o Canadă oricum, prea friguroasă pentru fashion. Există în Edmonton, Value Village. Este un magazin second- hand, unde oamenii care nu mai au nevoie de lucruri ( de multe ori lucruri noi) donează comunității. Cei care au nevoie de chestii merg acolo și cumpără, pe prețuri de nimic, haine, obiecte pentru casă, papuci, cărți, etc. Prima mea geacă de iarnă, la 40$ a fost luată în februarie 2016 de acolo, pentru un preț de nimic. Și tot de acolo am luat PRIMA MEA CĂMAȘĂ ALBĂ, CANADIANĂ, de interviuri, în Canada. Întâmplarea face că nu am avut suficienți bani pentru o cămașă de 40$ din magazine și nici nu am vrut să plătesc atât pentru o cămașă care „trebuie să își facă datoria” doar. Cămașa din imagine este cămașa de 5$. A văzut săraca atât de multe interviuri într-un an de zile, cât nici nu vă imaginați. A suportat fond de ten și pudră, impregnate în materialul ieftin, spălat cu mâna de pe o zi pe alta, lacrimi și înjurături când rezultatele erau negative, mii!!! Numai săptămâna trecută, asezonată cu unul din cele 2 sacouri, după ce își făcuse datoria mergând frumos, surâzătoare, la interviu, a fost trântită pe jos, lăsată să zacă acolo vreo câteva zile, luată de pe jos, spălată și călcată după, iar azi îmbrăcată din nou, în urgență, pentru o altă întrevedere…..

Dar astăzi……astăzi……

ȘI-A ÎMPLINIT MENIREA.

O cămașă de 5$. 10 lei, acum 10 ani, în ROMÂNIA.

Uneori, succesul se datorează PUȚINULUI pe care îl ai.

Nu ceea ce pui pe tine transmite curajul, seriozitatea, cunoștintele pe care le ai. Ci CEEA ce reușești să transmiți dincolo de albul pur, imaculat, al cămășii pe care e recomandat să o porți la un banal interviu…..

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Roxana spune:

    Putin de purtat multe de spus, ca intotdeauna.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s