Alegeri personale și intimități sănătoase: avortul

avort.jpg

Nu am să fac o analiza de la Adam și Eva în ceea ce privește avortul. Nici nu am să mizez foarte tare pe aspectul religios, întrucât există de la bun început o departajare concretă: credința și Biserica. În cele mai multe dintre cazuri, cel puțin în spațiul mioritic, unii le confundă pe cele două, atent asezonate cu fanatismul religios.

Am să vă spun doar că am avut o experiență personală pe care aș dori să o împărtășesc cu voi. În perioada liceului, printr-a XI-a, dacă nu mă înșel, am fost martora unei situații fără ieșire. Eu eram în postura de martoră a unei povești de dragoste care s-a consumat cu un final neașteptat: una dintre domnișoarele tinere și îndrăgostite rămăsese însărcinată. Întâmplător, sau poate nu întâmplător, am trecut prin tot calvarul ce a urmat, împreună cu fata ale cărei vise au fost spulberate într-o secundă. Între disperarea de a avea un copil nedorit, într-o perioadă nedorită, lipsa interesului tatălui copilului (cu care luasem legătura personal, deoarece fugea lasciv de responsabilitatea care a derivat din noaptea amoroasă avută de comun acord cu respectiva ) și lipsitul de la școala aproape 2 luni de zile, fata respectivă s-a transformat văzând cu ochii. Alegerea avortului nu a fost una ușoara: în discuțiile cu ea, nu mi-am putut arăta îngrijorarea în primul rând din pdv medical (căci mersesem cu ea o dată la cabinet și la fel de bine plecasem de acolo, împreună cu ea, deoarece îi era prea frică de ce avea să urmeze), de frica să nu o dobor și mai și. Doar a doua oară a fost în stare să își asume decizia, după 3 luni de agonie totală….

Inutil să vă spun că în toată această poveste eu am fost singura!!!!! care a încercat să îi fie acestei fete aproape, nimeni din familia ei nu știa de eveniment iar din familia mea cu atât mai puțin. Eu eram complicele la avort, din punct de vedere religios, așa cum avea să spună un PREALUMINAT părinte mai apoi, într-o conversțtie despre confesiune, morală creștină și subordonarea absolută a femeii doar pentru că Dzeu a înzestrat-o cu un vagin. Pe atunci, ca și acum dealtfel, orele de educație sexuală lipseau cu desăvârșire. Mai aflasem câte ceva despre prezervativ și despre contracepție din ceva reviste, cum aflasem despre sex din mărturiile unora și câte ceva de la un medic ginecolog invitat la ora de biologie de către profa noastră de biologie, doamna Boldura.

Domnișoara de care vă vorbesc a trecut prin toată această poveste singură. Am fost prezentă la cabinetul medical cu ea, în ziua în care a fost programată pentru procedura finală. Îmi aduc aminte și acum: era într-o zi în care prezentam emisiunea la Tele 7, toată povestea se petrecea înainte de emisiune. Personal, am făcut o alegere: să fiu lângă fata asta în poate, cel mai crunt moment al existenței ei. Și nu îmi pare rău nici acum. I-am respectat decizia și am încercat să o sprijin. La 20 de minute după procedură, a fost trimisă acasă. Iar eu am mers și am realizat emisiunea respectivă, vorbind despre scout și despre protecția mediului înconjurător. De abia la 5 pm mi-am dat seama că momentul s-a consumat și că nimic, niciodată, nu va mai fi cum a fost. Pentru mine, dar mai ales pentru cea care trecea încă prin spaima acestei povești.

Nu vreau să vorbesc aici nici despre cum ar trebui să înfunde închisorile bărbații care se spală pe mâini de asemenea responsabilități. Și nici despre perspectiva virginală a Bisericii care neagă existența unor realități concrete, ascunde sub preș traume umane și nici despre familiile care nu au habar să vorbească despre TRUP. 15 ani mai târziu, realizez un doctorat pe tema corporalității umane și vreau sau nu, acest doctorat este VOCEA MEA, a unei FEMEI care luptă pentru libertatea corpului ei. Nu am să aduc în discuție nici mișcările feministe care m-au ajutat să înțeleg mai multe despre cum erau tratate femeile, acum 50 de ani în urmă, ca niște trupuri de care să se poată folosi bărbatul, societatea, biserica, statul șamd. NU. Vreau doar să  trag un mare semnal de alarmă asupra unei problematici care este și ar trebui să rămână strict personală! Alegerea de a da viață este și trebuie să fie planificată. Când planificarea eșuează din „n” motive ( lipsa educației, situații neașteptate- violuri, abuzuri, incest, trauma unei vieți sexuale începute prea timpuriu în rândul adolescentelor care nu au avut norocul și șansa să trăiască într-un mediu în care să crească și să se dezvolte normal, sau să aibă acces la educație etc) atunci ce se întâmplă după acest moment ar trebui să rămână strict! decizia persoanei în cauză.

Iar atât cât nu ai un vagin, hormoni feminini în procent mai mare decât cei masculini, un corp care trebuie să care în el pentru 9 luni de zile o viață umană care te transformă pe toate planurile, cât nu ești supus procedurii în sine a avortului, cât nu ești victima unui viol în procent mai mare decât este persoana de sex feminin, aș spune că mai bine te uiți în pantalonii tăi și-ți vezi de penisul tău. Și poate înveți să-l și folosești cu responsabilitate.

 

Anunțuri

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

    1. madeleinetinteia spune:

      ….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s