Despre mame, cu minus.

Mă obosesc foarte tare mamele românce, în speță, care nu sunt sănătoase. Și nu mă refer la sănătatea medicală, că pot fi foarte sănătoase din acest punct de vedere. Mă refer la sănătatea mentală, emoțională, sănătatea spiritului, maturitatea care ar trebui să le caracterizeze. Am cunoscut doar două mame sănătoase în toți anii mei de existență. Nu am să le numesc aici, dar cert este că, deși nu sunt mamă- și vreau să mă rog lui Dzeu nici să nu fiu, dacă e să fiu ca majoritatea-pot spune cu certitudine că mamele românce(merită realizată o analiză statistică, totuși, eu mă refer doar la experiența mea) sunt mame bolnave prin definiție. Cu riscul de a-mi jigni mamele din listă, vreau să enumăr doar câteva dintre trăsăturile caracteristice care parcă aduc mamele pe același nivel de atitudini și comportamente.

1. Martirismul. Pe locul I stă, tronând pe un jilț imens, martirismul. În virtutea credinței religioase, în virtutea educației străbunicilor, în virtutea afectelor exacerbate, în virtutea vieții irosite, stă această capacitate a mamei de a se sacrifica până la abnegație pentru copilul ei. De a-și nega nevoile, existența, de dinainte de a avea un copil, de după momentul nașterii, de a nega lumea întreaga și soțul, de a-și nega alte nevoi și dorințe, TOTUL, în numele copilului. Partea rea din toată povestea asta transpare abia după vârsta de 18- 20 de ani a copilului, care, odată ajuns la maturitate, își ia zborul- ăla care poate, că sunt mulți care se vor simți vinovați pentru lipsa existențială a mamelor lor și vor rămane ancorați în viața de martir a mamei, urmând exact același pattern și exact aceeași traiectorie și sfârșind exact acolo ca mamele lor.
2. Afectivitatea bolnăvicioasă. Înțeleg foarte bine IUBIREA. Deși nu am trăit-o, înțeleg IUBIREA mamei pentru copil. Îți poti iubi copilul până la stele și înapoi, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl educi într-o dependență afectivă de TINE, ca și cum TU, MAMA, ai fi unicul adevăr valabil în lumea asta. Există enorm de multe alte elemente care desăvârșesc o ființă umană, dar cu certitudine simplul fapt ca ești MAMĂ nu ar trebui să facă din copilul tău un dependent notoriu de afecțiune bolnaă, care duce mai departe în renumitele „complexul lui Oedip”, „complexul Electrei”. Nu detaliez, sunt prea multe de spus.
3. Grija ca fundament suprem al omenirii. Mă îngrijorează, ca mamă, situația copilului: de sănătate, zborul de 25 de ore cu avionul, faptul că nu știe pe ce drum să o apuce când e mai mare, dar când mă îngrijorează lumina stinsă sau aprinsă din camera lui, lipsa lui de acasă timp de 2 ceasuri, faptul că la 40 de ani trece strada fără mămica de mâna, asta e simbolul unei grije fundamental eronate.
4. Controlul. Ca mama, și ca părinte, în general, nu pot controla decât ceea ce pot eu schimba în elementele fundamentale ale creșterii și dezvoltării copilului meu. Pot controla să nu se apuce de prostituție la 14 ani, dar după o anumită vârstă orice dorință de-a mea, ca mamă, s-ar putea să nu fie aceeași cu a copilului meu. Atunci când controlez cât mănâncă puiul, de ce mănâncă, dacă merge în vacanță la mare cu familia lui, cât economisește băiatul mamei la 50 de ani și la ce gradiniță își va da proprii copii, înseamnă că tu, ca mamă, ai luat-o puțin razna și nu poți să delimitezi concret unde dracu’ începe viața ta și unde începe viața altuia. Iar copilul tău e al tău, dar nu înseamnă că TU îl poți controla în cele mai mici aspecte ale vieții. Așa că respiră, ia o carte și citește sau du-te la plimbare. Get a life!, ar spune englezul.
5. Cordonul ombilical înfășurat de trei ori pe după gâtul bebelușului. Chiar și după ce bebelușul a ajuns la vârsta maturității. Cordonul ăsta, metaforic vb. din pdvd psihologic, nu e doar acel cordon care, dpdv medical, se taie la naștere. Simbolul medical ar trebui să fie asimilat cu simbolul psihologic, și tăierea lui ar trebui să se producă exact în momentul nașterii iar pentru asta ar trebui să lucrezi mamă, tu, cu tine însăți, mai mult decât o va face – pentru cei care vor putea, vor avea știința și puterea- copilul tău, mai târziu. Am văzut ombilicați de 60 de ani, care nu-s în stare să se despartă de mame, atât femei cât și bărbați. Ombilicații au o problema- nu doar una, dar una dintre- aceea de a nu a fi în stare să funcționeze ca indivizi normali. Deși aparent independenți, cu serviciu și casă, eventual familie și copii la rândul lor, ombilicații își vor întreba mamele de fiecare dată când vor dori să facă o investiție, să meargă la plajă, să meargă la cumpărături, nu vor fi în stare să decidă niciodată singuri, sau să ia decizii fără aprobarea mamelor lor, se vor destabiliza complet când mama nu va fi mulțumită de vreo alegere și se vor simți vinovați extrem pentru a nu-și fi ținut mama la curent cu tot ceea ce se întâmpla în viața lor, eventual la ce oră au făcut sex cu partenerul/ partenera șamd.
6. Proiecțiile mamelor asupra copiilor. Ar fi putut fi un pianist. Un volonist. Sau măcar un ambasador. Nu contează că plodul e toba la asimilat limbile străine, sau i se împleticesc degetele pe claviatură, sau scârțâie la vioară de se trezesc și vecinii din morți. Ar fi putut fi. Pentru asta, plodul va merge la Medicină, chiar dacă i se face rău când vede acul și leșina când vede sânge. Trebuie să facă ceva serios în viață, nu doar să stea să hiberneze. Actor, artist, pictor? IT? Nu dom’le, EU VREAU, ca MAMĂ, ce e mai bun pt. copilul meu. Că e AL MEU! Plodul va sfârși prin a fi un adult care se trezește în fiecare dimineață cu oroare că tre’ să plece la serviciu. Și asta e doar partea profesională. „Tu să mă asculți, că eu am experiența de viață! „, astea sunt principalele argumente pro comportament abuziv.
7. Burdușirea stomacului. Oricât, oricum, oriunde. Dacă nu ai halit jumătate de frigider, nu ești sănătos. Nu ești sănătos și pace. Trebuie să mănânci, să halești, să bagi în tine ca în spital, altfel nu ești sănătos. Relax, se poate supraviețui și cu mai puțină mâncare. Și nu asta ne face eminamente fericiți….
8. Copilul= REGE al universului. Când copilul cere, eu îi dau. Când copilul face mofturi, eu îi îndeplinesc toate poftele, dacă EL, REGELE, nu vrea să meargă la școală, nu e nimic, vine școala la el. Vrea copilul Merțan? Cumpără mămica, și asigurare plătită, și casă, toate doar pentru că plodul cere. Să fie fericit micuțul, că tare greu mai este. Nu contează că mă-sa merge încălțată cu aceeași pereche de sandale din 1900 toamna, ceea ce cere copilul, toate mofturile sale sunt atent îndeplinite. Creșteți niște handicapați în acest fel, iar când voi, părinții, nu veți mai fi, copilul nu va fi în stare să se descurce singur.
9. Anularea vieții de mariaj/ căsătorie/ relație intimă/ pentru copil. Există două tipuri de iubire, esențiale, pentru femeie: iubirea pentru copil și iubirea pentru soț/ iubit/ concubin. Una nu o suplinește pe cealaltă, nu se substituie una alteia și în absența relației intime, o parte din nevoile mamei ca soție/ iubită se proiectează, la o scară largă și distorsionate perfect, asupra copilului. Ajung să facă casă bună cu afectivitatea exacerbată față de copil și cu martirismul: „Am copil, DECI, nu mai exist”.
10. Libertatea de a fi. Esențială, cea mai importantă dintre toate. Fac un copil, îl cioplesc după „chipul și asemănarea mea”. Va avea ochii verzi, păr blond, cârlionțat, va munci în firma X și îmi va fi aproape ca un sclav, când voi fi bătrână. Eu mi-am sacrificat viața pt. el, și el să și-o sacrifice pt. mine. Efect de boomerang. A nu înțelege că tu și copilul tău sunteți ființe distincte înseamnă că îi negi individualitatea copilului. Și că nu îl lași să devină cine vrea el să devină, uitând că și tu ai libertatea de a fi mai mult decât MAMĂ.

Sunt doar câteva dintre caracteristicile pe care le-am observat, de-a lungul timpului. Analiza se bazează pe câteva informații de ordin psihologic pe care le dețin, dar în mare parte pe această enclavă interesantă, numită țara noastră, România. Aceste trăsături ale mamelor sunt atent recognoscibile în special la mamele românce. Chiar dacă trăiesc în alte țări. Trăim într-o lume care habar nu are cum să aibă grijă de propria persoană, darămite de copiii pe care-i aduc pe lume.
Nota bene: Nu am menționat niciun nume al mamelor atent studiate, și nu fac generalizări. Mai există și mame normale, dar în general, majoritatea au probleme mari de raportare la existența maternală.